Informatii utile despre festival

Festivalul nu reprezintă doar „aer cald”, spectacolul colorat al baloanelor va fi completat cu un program cu diverse activități atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Pentru noutățile și statutul evenimentului, te rugăm să ne urmărești pe Facebook și pe site și nu uita să folosești hashtag-ul #magiabaloanelor.

Vineri 17/05

6.30 am

ascensiune în masă

6:30 pm

ascensiune în masă

6:30 pm - 8:30 pm

sesiune zbor captiv

Sâmbătă 18/05

6:30 am

ascensiune în masă

6:30 pm

ascensiune în masă

6:30 pm - 8:30 pm

sesiune zbor captiv

Duminică 19/05

6:30 am

ascensiune în masă

6:30 pm

ascensiune în masă

6:30 pm - 8:30 pm

sesiune zbor captiv

Activitățile din cadrul festivalului sunt direct dependente de vreme, iar programul poate suferi modificări. Ne vom strădui să vă comunicăm fiecare schimbare în timp util.

Intrebari frecvente


În ce constă un festival cu baloane cu aer cald?

Festivalul baloanelor cu aer cald este un eveniment anual ce reprezintă o alternativă de petrecere a timpului în aer liber, componenta “Wow” fiind dată de spectacolul colorat al ascensiunii în masă a baloanelor prezente. În plus, poți să interacționezi cu piloții și echipajele și să vezi de aproape acești giganți blânzi ai aerului.
Anul acesta atat intrarea la festival cat si parcarea sunt gratuite; majoritatea activitatilor din cadrul evenimentului vor fi contra cost.

Copiii au acces la festival?

Orice copil având sub 12 ani trebuie să fie însoțit de către un adult care este responsabil de participarea în siguranță a minorului la festival. Un minor cu vârsta de peste 12 ani, neînsoțit de către un adult, trebuie să aibă asupra lui un act de identitate (carnet de elev sau orice alt document care conține poza minorului) și Declarația de angajament părinte pentru participare minor, completată și semnată de către un părinte/tutore al minorului, prin care își asumă răspunderea pentru prezența minorului la festival.

Pot afla dinainte dacă se zboară sau nu?

Este indicat să nu ții cont de prognoza meteo (care te-ar putea face să te răzgândești în a te porni la drum). Piloții au o ședință tehnică cu jumătate de oră înainte de fiecare sesiune și atunci se stabilește dacă sunt condiții de zbor în siguranță. În urma ședinței se va hotărî dacă sesiunea respectivă va avea loc la ora programată, dacă se va amâna până la noi condiții favorabile sau se va anula. De aceea, e important să înțelegi că nu se poate anticipa nici cu câteva ore înainte dacă se va zbura, totul se hotărăște la fața locului. Cel mai bun sfat este să nu pleci de pe teren până nu pleacă piloții!

De ce apare peste tot “direct dependent de vreme”?

Mai mult decât orice altceva, vremea este principalul factor determinant în privința zborurilor. Piloții preferă cerul senin și vânt sub 4m/s. Dacă un zbor este anulat, anularea se face la ședința tehnică ce are loc înaintea zborului, datorită vântului prea puternic, furtunilor sau ploilor în zonă. De multe ori vremea pare perfectă la sol, dar câțiva metri mai sus vântul poate fi foarte puternic, iar zborurile pot fi anulate cu câteva minute înainte. Este extrem de frustrant atât pentru organizatori și piloți, cât și pentru public, dar siguranța este întotdeauna prioritară.

Ce se întâmplă dacă baloanele nu zboară?

Festivalul are loc indiferent dacă plouă sau este soare. Pe lângă lansarea baloanelor, va fi organizat un program variat cu activități conexe la sol pentru a vă bucura din plin de un eveniment în aer liber, la firul ierbii.

Cum aflăm de actualizările/schimbările programului?

Ne vom strădui să vă comunicăm fiecare schimbare în timp util. Pentru noutățile și statutul evenimentului, vă rugăm urmăriți-ne pe Facebook și nu uitați să folosiți hashtag-ul #magiabaloanelor.
Pe durata weekend-ului, deoarece echipa va fi la festival, nu garantăm că vom putea răspunde tuturor solicitărilor și că vom actualiza informațiile în timp real. Sunt foarte multe detalii pe site despre festival, te rugăm mult să cauți răspunsul la întrebarea ta aici și dacă nu îl găsești, să ne contactezi.
Vă mulțumim pentru înțelegere!

Pot să vin cu animalul de companie?

Vă rugăm să vă lăsați animalele de companie acasă! Iubim animalele și nu vrem să le vedem speriate de mulțime sau de zgomotele puternice ale arzătoarelor și ventilatoarelor.

Pot veni cu pătura sau cu scaunul pliant?

Da, chiar vă recomandăm, este o variantă bună de admirat baloanele. În cazul în care veniți cu scaun, vă rugăm să fiți atenți să nu blocați vederea celor cu pături.

Pot veni cu mâncarea și băutura mea?

Da, dar fără recipiente din sticlă, fără alcool și fără lăzi frigorifice; noi însă vă încurajăm să achiziționați de la comercianții din cadrul festivalului – aceștia oferă o varietate de mâncare și răcoritoare.
De asemenea vă rugăm mult să lăsați curat în urma voastră.

Vor fi bancomate la festival?

Pentru majoritatea activităților se va plăti în numerar, vă recomandăm să aveți mult mărunt. Bancomate de la mai multe bănci sunt în Târgu Frumos.

Vor fi toalete la festival?

Da, vor fi toalete ecologice; acestea vor avea lavoare, însă nu vor fi facilități de schimbat scutece bebeluși. Vă recomandăm să aveți la voi șervetele umede.

Pe cine pot contacta în cazul unei urgențe?

La Infopoint poți anunța despre copiii sau obiectele găsite sau pierdute. O echipă medicală va fi prezentă pe toată perioada festivalului pentru urgențele apărute.

Cine asigură ordinea la festival?

Ordinea va fi asigurată de către jandarmerie și poliție. În cazul în care ai nevoie de asistență și nu găsești nici un jandarm/polițist, te rugăm să mergi la Înfopoint.
Organizatorii festivalului nu își asumă responsabilitatea pentru daune cauzate de accidente, furturi, vandalism, condiții meteo etc.

Locuri aterizare

Dacă sunt proprietari în jur care doresc să invite baloanele să aterizeze pe proprietatea lor, întindeți un cearșaf alb pe care piloții îl pot vedea din aer și vor ști că sunt bine-veniți.

CUM AJUNG LA FESTIVAL ?


Cum poți ajunge:


Mașina și motocicleta: Șes Buhalnița, comuna Ceplenița, vis-a-vis de Ferma Cotnari Ceplenița, DN28B.

Avion:
Aeroportul Iași, la 72 km. Pentru mai multe detalii, poți vizita www.aeroport.ro.
Aeroportul Suceava, la 92 km. Pentru mai multe detalii, poți vizita www.aeroportsuceava.ro
Aeroportul Bacău, la 107 km. Pentru mai multe detalii, poți vizita bacauairport.ro


Tren linia Iași – Hârlău, halta Ceplenița; pentru orarul de plecări și sosiri, poți vizita www.infofer.ro

De la haltă până la locația festivalului sunt aproximativ 2.5 km (aproximativ 30 minute mers pe jos)
Plecări Iași – Hârlău: 5.50, 9.20, 13.05, 16.43, 19.18, 20.29
Plecări Hârlău – Iași: 3.51, 4.55, 7.47, 11.18, 14.57, 18.34


Microbuz: Mai jos prezentăm câteva variante de transport cu microbuzul, pe rutele Iași – Hârlau, Iași - Botoșani. Pentru a fi siguri de acuratețea informațiilor, recomandăm contactarea directă a companiilor care operează aceste rute.


1. www.transbuscodreanu.ro / 0721.234.484 (info Hârlău); 0746.810.670 (info Iași); puteți suna la numerele de contact pentru a afla ora aproximativă pe la care trece pe la locația festivalului, se calculează aproximativ o oră după ora plecării din Iași și maxim 10 minute după ora plecării din Hârlău

Plecări Iași – Hârlău: 6.15, 8.00, 9.00, 10.00, 11.00, 12.30, 13.30, 14.30, 15.30, 16.30, 17.30, 18.30, 20.10.

Plecări Hârlău – Iași: 6.00, 7.00, 8.00, 9.00, 10.00, 11.00, 12.30, 13.30, 14.30, 15.30, 16.30, 18.10



2. www.rvg.ro / 0231.531.589; puteți suna la numărul de contact pentru a afla ora aproximativă pe la care trece pe la locația festivalului, se calculează aproximativ o oră după ora plecării din Iași/Botoșani

Plecări Iași – Botoșani: 8.30, 13.30, 20.30

Plecări Botoșani – Iași: 10.00, 16.30, 20.30



3. Pris Com Univers – 0232.247013; 0744.622.282; puteți suna la numerele de contact pentru a afla ora aproximativă pe la care trece pe la locația festivalului, se calculează aproximativ o oră după ora plecării din Iași/Botoșani

Plecări Iași – Botoșani: 7.00, 10.45, 12.00, 13.00, 14.00, 15.30, 17.00, 19.30

Plecări Botoșani – Iași: 6.00, 7.00, 9.00, 11.15, 13.30, 13.30, 15.50, 17.00, 19.00



4.www.trans-dor.ro / 0744.158.258, 0231.519.925; puteți suna la numărul de contact pentru a afla ora aproximativă pe la care trece pe la locația festivalului, se calculează aproximativ o oră după ora plecării din Iași/Botoșani

Plecări Iași – Botoșani: 7.00, 10.45, 12.00, 13.00, 14.00, 15.30, 17.00, 19.30

Plecări Botoșani – Iași: 6.00, 7.00, 9.00, 11.15, 13.30, 13.30, 15.50, 17.00, 19.00



Parcare


Îți recomandăm să ajungi devreme, pentru a nu pierde timp cu parcarea.

Important:

Vă rugăm să parcați mașina în zona destinată parcării. Nu blocați drumul european sau comunal, pentru a lăsa libere căile de acces mașinilor speciale și cele ale piloților.

Locurile de parcare nu sunt proprietatea organizatorilor festivalului Magia Baloanelor. Organizatorii festivalului nu asigură paza acestora și nu își asumă responsabilitatea în caz de daune sau furt asupra oricărui vehicul sau bun aflat în aceste zone.

Ține minte unde ai parcat întrucât noaptea ar putea fi dificil să găsești mașina (o lanternă ar putea fi utilă).